Feb 26, 2014

Veronica & Eugen - Sibiu, Romania


Chiar daca am fotografiat peste 100 de nunti in ultimii 5 ani, surprizele nu au incetat sa apara, ba dimpotriva. In fotografia de nunta nu poti spune niciodata "Le-am vazut pe toate!", chiar daca povestea unei nunti este impartita cam la fel in toate lumea. Oamenii sunt fascinanti si viata nu se repeta nicaieri in lumea asta. Nici nu vreau sa aflu prea multe detalii despre evenimentele si oamenii pe care urmeaza sa-i fotografiez si ma feresc sa plec la drum cu prea multe asteptari. Imi place sa-i descopar asa cum sunt ei in ziua aceea si, in felul acesta, fiecare experienta devine personala si o mica parte din mine pentru tot restul vietii. Recunosc ca nu ma asteptam ca toate aceste lucruri sa-mi influenteze viata atat de mult atunci cand m-am apucat de fotografiat, dar imi place la nebunie deznodamantul acesta. 
Si iata o nunta cu totul si cu totul speciala pentru mine, sincera si romaneasca, nu neaparat pur traditionala. Traditiile pe care le-am vazut apareau spontan la intersectia drumul principal din sat cu strada Bisericii si asta mi s-a parut cu adevarat fascinant. :) Cu o seara inainte de nunta am ajuns in satul Altana din judetul Sibiu si stiam ca doar petrecerea va avea loc in Sibiu. Locul acela m-a fascinat pe loc, il simteam autentic si nu de putine ori m-am simtit ca intr-un documentar despre vechile sate sasesti. Atunci am inteles de ce Veronica si Eugen il iubesc atat de mult. As putea sa va spun o multime de lucruri despre despre asta, dar cred ca mai bine las pozele sa "vorbeasca" despre aceasta nunta, una dintre preferatele mele de cand fac fotografie de nunta.  
Veronica si Eugen, mii de multumiri pentru felul in care m-ati primit, dar mai ales pentru rabdarea cu care ati asteptat aceste poze. Sper ca ceea ce am fotografiat eu sa fie amintirile pe care vreti sa le pastrati de la nunta voastra! :) 

Pe curand!

Cu drag,
Marius

Slideshow-ul este la sfarsitul acestei postari  si nu poate fi vazut decat cu parola. Pentru parola si pentru a vedea varianta HD (https://vimeo.com/87613501), contactati-i pe cei doi. Si nu uitati sa va puneti castile in urechi!



Slideshow Veronica & Eugen - Sibiu, Romania from Marius Barbulescu on Vimeo.